Desi jihadistii si suprematicii albi par a fi la capatul opus al spectrului cand vine vorba de ideologie, printre membrii ambelor grupuri extreme exista numeroase trasaturi comune precum faptul ca sunt reactionari si nu le plac reformele sau sentimentul lor de a fi victimele unei conspiratii care le ameninta insasi existenta.
Aceasta este cel putin concluzia la care a ajuns raportul „Rise of the Reactionaries: Comparing the Ideologies of Jihadism-Salafism and White Supremacist Extremism” de Alexander Meleagrou-Hitchens, Blyth Crawford si Valentin Wutke si publicat de Programul de extremism de la George. Universitatea Washington.
„Jihadistii sunt cei mai militanti si cei mai intransigenti membri ai miscarii islamiste in ansamblu, in timp ce extremistii suprematisti albi reprezinta una dintre cele mai violente componente ale spectrului politic de extrema dreapta”, sustin autorii studiului, care au analizat in special Al Qaeda. si Statul Islamic, pe de o parte, si grupuri neonaziste precum British National Action (AN) si American Attomwaffen Division (AWD).
In ciuda faptului ca ambele miscari au aparut in contexte foarte diferite, ele impartasesc o „viziune reactionara a modului de rezolvare a problemelor” si „considera orice forma de progres politic sau social, reforma sau liberalizare cu mare suspiciune”, precum si ca o „amenintare” la ei insisi.
„Jihadistii sunt si actori ai extremei drepte, desi se vorbeste rar despre ei in acesti termeni”, sustin autorii, subliniind ca ambele miscari impartasesc „un diagnostic similar pentru bolile societatilor lor respective, dand vina in principal pe fortele liberale progresiste. , pluralism si toleranta”.
Sovinism si hipermasculinitate
O alta trasatura impartasita intre cele doua grupuri este ca si-au forjat o „identitate colectiva sovina si hipermasculina” care ii face sa se vada ca fiind superiori celorlalti, care sunt „atat inferiori, cat si in mod inerent amenintatori”.
Autorii recunosc ca aceste identitati difera ca continut, dar au „asemanari in structura lor de baza”. Individului i se ofera „nu doar un puternic sentiment de identitate si apartenenta, care isi are radacinile intr-un trecut glorios, ci si un nou sens derivat din a se vedea pe sine ca un proiect istoric de salvare sau vindecare a umanitatii”, subliniaza acestia.
Din acest motiv, ei considera ca, desi termenul de supremacist „este in general rezervat extremei drepte in discursul popular, este si o descriere exacta a modului in care jihadistii isi vad pozitia in lume”.
Avand in vedere opiniile lor reactionare si ultra-conservatoare, atat jihadistii, cat si supremacistii albi au „viziuni similare asupra rolurilor traditionale de gen ale barbatilor si femeilor in societate”, pe care incearca sa le pastreze.
Astfel, femeile ajung sa ocupe un al doilea plan, retrogradat in esenta in sfera familiei si domestice -desi cu exceptii in ambele cazuri, intrucat au existat si femei kamikaze pe de o parte si activisti suprematisti pe de alta parte-, in timp ce in cazul barbatilor. cauta sa recupereze „adevaratul” masculinitate prin portretele hipermasculinizate ale celor mai eroici membri ai sai”.
Autoritarism si totalitarism
Pe de alta parte, ideologia subiacenta in ambele miscari are „caracteristici autoritare, si in unele cazuri totalitare, asa cum arata dorinta lor de supunere necontestata fata de sursele de autoritate, in general in detrimentul unor libertati personale.
Statul Islamic si „califatul” pe care l-a infiintat in Siria si Irak este un bun exemplu in acest sens. Jihadistii au incercat sa „exercita control complet asupra majoritatii aspectelor vietii” celor care locuiau pe teritoriile lor, in special in ceea ce priveste convingerile lor religioase si politice.
Insa, potrivit autorilor, „instincte totalitare similare” pot fi gasite si in unele grupuri de suprematie alba, in special in cele din cadrul curentului neofascist si neo-nazist, care sunt adesea inspirate „de natura totalitara a Germaniei naziste de a cere crearea natiunilor totalitare ariene”.
Ideologia totalitara a ambelor grupuri are, de asemenea, „o anumita atractie psihologica”, in general in randul persoanelor care se simt frustrate si care cauta sa dea un sens vietii lor, precum si a celor care se simt izolati in comunitatile sau societatile lor si, de asemenea, printre cei pe care ii simt ca existenta lor ar putea fi amenintata.
Atat jihadistii, cat si suprematii albi „identifica in mod clar inamicul, oferind in acelasi timp o identitate colectiva stabila, un scop si un sens”, sustin autorii.
Jihadii cauta sa „creeze un stat islamic prin „jihad” (razboiul sfant), in timp ce urmaresc o campanie terorista internationala impotriva adversarilor lor”, in timp ce suprematicii albi se considera, in general, a fi „un grup superior din punct de vedere genetic si cultural care ar trebui sa fie intr-o pozitie. de dominatie nationala sau globala”, „imbratisand astfel nationalismul rasial” si adoptand metode violente, inclusiv atacuri teroriste, pentru a atinge acest scop.
Teorii ale conspiratiei
De asemenea, studiul identifica o coincidenta in modul in care ambele grupuri percep amenintarile cu care se confrunta. In ambele cazuri, „amenintarea este vazuta ca o vasta conspiratie care urmareste sa-i anihileze”, subliniaza acestia. In cazul jihadistilor, acestia sustin ca musulmanii se confrunta cu un „razboi impotriva islamului”, in timp ce suprematicii extremisti avertizeaza cu privire la „un genocid alb” sau o „mare inlocuire” a populatiei albe.
In acest caz, desi contextul si limbajul difera si ele, continutul ambelor teorii ale conspiratiei este similar, cu o puternica componenta de antiseism.
Cei doi impartasesc „o neincredere si dusmanie profunda fata de evrei” care, in cazul jihadistilor, conform analizei studiului, „a fost foarte influentata de parerile rasiste din Europa de la inceputul si mijlocul secolului XX.” XX fata de evrei „, despre care se considera ca se bucura de „niveluri disproportionate de putere” pe care le exercitau „in diverse moduri perverse”.
Violenta justificata
Si din moment ce se simt amenintate, ambele miscari extremiste se straduiesc sa „demonstreze atat legitimitatea lor, cat si nevoia violentei pentru a proteja membrii grupului si interesele lor”, subliniaza autorii.
In acest sens, „amandoi cauta sa participe, sau sa fie catalizatorul, intr-un conflict violent”, in cazul jihadistilor un razboi sfant si in cel al suprematilor albi un razboi rasial. Prin urmare, ei considera ca acei membri ai grupului lor social care opteaza „pentru activism non-violent sunt, cel putin, lasi si, ca multi, tradatori”.
Ambii sustin ca lupta este valabila nu numai pentru salvarea si protejarea celor amenintati, ci „slujeste si ca mijloc pentru un scop glorios in care omenirea va trai in pace si prosperitate”. Actele de violenta pe care le comit sunt deci intelese ca o alegere „rationala si necesara” de catre unii dintre membrii lor.
Astfel, „prin activismul lor si actele de terorism, ambii spera sa realizeze infiintarea unor societati utopice” dominate de grupul lor „in detrimentul majoritatii, daca nu a tuturor celorlalti”.
Ambele isi au inspiratia in trecut, intr-o „civilizatie sau societate care a fost distrusa sau demontata de mainile fortelor malefice care au urmat unei conspiratii pentru a le slabi si subjuga”. Utopia jihadista ar fi un califat ca cel realizat de Statul Islamic, in timp ce suprematicii aspira la infiintarea unui etno-stat.
