Cartile se fac din carti. Este un truism pe care as vrea sa-l remodelez un pic, anume cartile ajungem parca sa le citim la recomandarea altor carti. Cu mentionarea absolut necesara a adverbului: uneori. Truismul, in schimb, pe langa putinatatea cunoasterii, incearca sa fie si totalitar. Ai senzatia ca doar cartile duc la alte carti, nu si experienta, nu si gandurile noastre, nu si altceva in genere. Dar iata de ce am facut aceasta remarca. In cadrul dictionarului lui Robert Hartwell Fiske prezentat anterior[i], am aflat de cartea lui William Zinsser considerata un fel de Biblie a celor care se ocupa cu scrierea creativa. Cautand opul respectiv, am prins una dintre multele editii[ii] si m-am pus pe rasfoit, usor sceptic ca as mai putea invata ceva nou. Dar niciodata sa nu spui nicodata, ati uitat ca truismele ne pandesc la tot pasul! Asa ca, fortandu-va rabdarea voastra si incercand sa strunesc ideile mele, haideti sa vedem despre ce e vorba.

Titlul promite o  indrumare spre scris a oamenilor care evita in mod obisnuit o astfel de activitate: avocati, ingineri, medici, hm!… liceeni. Aceasta chemare de sirena scripturala nu avea prea multi suporteri inainte de aparitia internetului, oamenii pareau sa aiba un fel de frica fata de scris. Aceasta teama ar fi fost generata, se pare, de scoala si, in buna parte, de profesorul de literatura care continua sa spuna si azi ritos elevilor ca nu vor ajunge niciodata la arta scriitorului X sau Y. Iata de ce miza cartii lui Zinsser este sa arate ca nimeni nu se naste cu darul scrierii si ca oricine gandeste clar, poate sa si scrie clar (p. X). Fara indoiala, nu promite ca va deschide calea spre a deveni un mare scriitor, dar ofera o posibilitate de a scrie bine si pe inteles.

Aceasta frica de a scrie a disparut intre timp, de fapt nu mai scriem, ci tastam (macar pe email), dar nu a disparut si calitatea slaba a scrierii. Ba chiar a aparut paradoxul urmator, anume ca scriitorii devin mai buni odata cu aceasta noua posibilitate de exprimare, iar nescriitorii evolueaza in mai rau. Pe de-o parte, scriitorii au evoluat spre o perfectiune greu de egalat odinioara prin faptul ca puteau revizui textul de cate ori doreau, prin eliminari si insertii. Nescriitorii s-au cufundat in schimb in verbozitate care a ajuns dusa la extrem – mesaje ilogice, exclamatii, in genere limbajul de Facebook cu comentarii „geniale” de maxim 2-3 propozitii simple, cuvinte monosilabice, like-uri!!!!

Cartea lui Zinsser incearca sa intinda o mana de ajutor celor cazuti in gaura neagra a verbiajului, a celor care in genere nu au incredere ca exprimarea pe larg a gandurilor le-ar putea aduce ceva bun. Este o carte care se adreseaza intr-un fel celor ajunsi la extremitatea limbajului (atrasi poate de tara de dincolo a tacerii?), fie celor care vorbesc mult si nu spun nimic, fie celor care spun prea putin si apoi sunt inciudati ca mesajul le este interpretat in directii neconvenabile. Ideea este ca, prin scris, trebuie sa aratam clar ce anume vrem si doar atat. Nici mai mult, nici mai putin. Prin urmare, cine vrea claritate in scris ar trebui sa viziteze si aceasta carte, cel putin asa afirma prefata ei.

Acum, cu voia dvs., sa vedem cum arata cuprinsul. Nu va ingrijorati, nu o sa dau spoilere. Sunt atatea lucruri interesante in cartea asta incat ar trebui sa scriu la propriu o carte nascuta din carte. De aceea, am sa ma dau de trei ori peste cap si o sa ma prefac in continuare intr-un reporter (R) cu scopul  de a pune intrebarile pe care le gasiti in interviurile cu oricare scriitor. Dar, de data asta, le va tine locul d. Zinsser (Z).

R: Buna ziua, dle Zinsser. Voi incepe abrupt (asa cum se procedeaza, de altfel, cand se deschide o carte): cand credeti ca se scrie cel mai bine?

Z: Buna ziua si bine v-am gasit, dragi cititori romani. S-a constatat ca unii scriu bine ziua, altii noaptea. Unii nu pot fara galagie, altii fara liniste deplina. Unii scriu doar pe hartie,  altii doar la calculator (p. 5).

R: Eu cred ca majoritatea sunt heterocliti. Scriu si, si. Dar iata si o alta intrebare de inceput: cand trebuie revizuit textul?

Z: Unii nu revizuiesc decat la sfarsit, altii dupa fiecare propozitie, fraza, capitol. (p. 5).

R: Da, cred ca majoritatea artistilor fac intai o prima mana, apoi incep sa-si dichiseasca opera. Totusi am intalnit si persoane opuse. Cum scriu o fraza, poc o trimit la conducatorul lor de lucrare sa-i dea aprobarea de continuare. In fine, dar iata un risc pe care l-au constatat multi dintre cei care scriu: de ce se pierd rapid cititorii?

Z: Trebuie sa tii cont de faptul ca atentia cititorului sare dupa 30 de secunde din text atrasa de un alt impuls din realitate. Acest lucru se intampla fiindca mesajul scris nu a fost destul de clar formulat (p. 9).

R: Si cum ar putea fi limpezit?

Z: Cu conditia rescrierii ori a recitirii de mai multe ori a mesajului (eliminand ori adaugand de fiecare data cuvinte, semne de punctuatie, nuante noi) (p. 11). Mai mult,  cel care scrie trebuie sa aiba in permanenta in minte ce are de gand sa spuna. Surprinzator, adesea nu stie. Trebuie sa se intrebe daca asta a dorit sa scrie si daca s-a exprimat destul de clar. Nu uita: „a clear sentence is no accident” (p. 12).

R: Ok. Mi-a ramas in cap cuvantul eliminare. Dar cum imi pot aerisi mesajul?

Z: Elimina cuvintele care nu spun nimic, gunoaiele lingvistice, cele care amortesc interesul ori arunca praf in ochii cititorului. Astfel de cuvinte servesc doar la camuflarea adevarului si adesea la dezinformare. In acest sens, sunt foarte des folosite de limbajul corporatist, de cel politicianist fiindca realizeaza false comunicate in care spun pe larg mai nimic. Indemnul cartii mele ar trebui sa stea ca regula tuturor: “simplify, simplify”(p. 17).

R: De ce scriu prost atat de multi oameni?

Z: O sa-ti dau un raspuns in oglinda rasturnata. Fiindca putini oameni realizeaza cat de prost scriu (p. 18).

R: Mda. Oare ce cifra sa ascunda acesti putini! Sa zicem ca faci parte dintre cei care au revelatia asta: Domnule, scriu prost! Ce as putea face sa o fac bine?

Z: Pai trebuie ca scrisul tau sa sune natural. De aceea propune-ti sa fii tu insuti (p. 20). Relaxeaza-te, fii increzator in tine, de aceea scrie la persoana I. Cititorul va simti in tine o alta persoana cu care poate sta la taifas. Daca adopti insa un discurs impersonal, tinzi sa devii  plictisitor.

R: Dar sunt atatea locuri unde trebuie sa scrii impersonal. Ce facem in asemenea situatii?

Z: Intr-adevar, exista o multime de institutii care nu-l vor pe EU in hartiile lor; reviste, afaceri, scoli; profesorii de literatura adesea descurajeaza complet folosirea persoanei I eu, cel mult permitand un impersonal noi (…) Dar daca nu ti-e permis sa-l folosesti  pe EU in scris, macar gandeste-l atunci cand scrii (p. 22). Astfel persoana care esti nu va disparea complet in anonimat.

R: Prin urmare, un prim pas spre scrierea de calitate ar fi utilizarea directa ori mascata a persoanei I. (De altfel, majoritatea sscririlor noastre nu se adreseaza unor institutii). Dar numai atat trebuie sa fac pentru a-mi dezvolta skill-ul de scris? Nu cred, rasfoind cartea dvs. Dar inainte de a-mi raspunde, sa va pun  intrebarea capitala ce infricoseaza pe oricine se apuca de o asemenea indeletnicire. De fapt, pentru cine scriu?

Z: O fi intrebarea infricosatoare, dar are un raspuns foarte simplu: scrii pentru tine (p. 25).

R: Pardon!? Nu scriu pentru cititori ori macar pentru cunoscutii mei?

Z: Nu. O faci pentru tine. Audienta te va urmari daca o vei face intr-un chip interesant. Dar pentru asta nu trebuie sa incerci sa vizualizezi audienta fiindca fiecare persoana este diferita, are alte interese, discursul tau va trebui mereu s-o ia in directii nedorite (p. 26).

R: Revenind la imbunatatirea scrierii. Ce modele imi recomandati?

Z: Citeste si ce se scrie acum si ce au scris maestrii de odinioara. Scrisul se invata prin imitatie. Cultiva insa cele mai bune modele. De asemenea, obisnuieste-te sa folosesti dictionarul. Invata, de pilda, sa stapanesti fina gradatie de sens dintre sinonime (p. 35).

R: Ce regula mai trebuie sa am in vedere la recorectare pe langa eliminari si adaugari de cuvinte?

Z: Teoretic, nu ar fi si altceva. Totusi, vezi cum suna mesajul. Cititorii percep mesajul nu numai vizual, dar si auditiv. De aceea, cred ca ar fi recomandabil sa dai pret cadentelor si sonoritatilor limbajului. In acest sens, aminteste-ti de citatul celebru: “Somebody out there is listening.” (p. 36- 37)

R: Mi se pare ce spuneti cumva prea greu. Mai degraba cred ca a scrie e un fel de miracol!

Z: Nicidecum. Inveti sa scrii doar scriind. Este un alt truism, e adevarat, dar uitat de multi. De altfel, cu timpul, tot scriind, stilul tau plin de emfaza si de clisee se va clarifica (p. 49).

R: Cautand cateva date pe net despre carte, am observat ca in tara ta natala (SUA) esti admirat in special pentru capitolul dedicat unitatii stilului. Ce intelegi prin asta?

Z: De fapt, se ocupa tot de modul cum sa-ti imbunatatesti scrisul. Atunci cand scrii, foloseste o singura persoana (scriem bine sau la persoana I-a sau la a III-a). Alege un singur timp: unii scriu mai bine folosind trecutul, cei mai multi insa se simt confortabil folosind prezentul. Alege o singura perspectiva asupra subiectului si dezvolt-o (p. 52).

R: Dar cum pot sa-mi amintesc ce am intentionat sa scriu daca am fost intrerupt o vreme de la scris?

Z: Fa-ti un plan anterior, dar nu fii prizonierul planului (p. 53), ci fii flexibil in functie de cursul studiului tau. E posibil sa apara directii neprevazute si care par mai promitatoare. Si nu uita: Colecteaza inaintea redactarii mai mult material decat ai sa folosesti. Ai de unde sa alegi detaliile cele mai potrivite. Nu aduna insa in exces. “At some point you must stop researching and start writing.” (p. 59)

R: Ai putea sintetiza ideile tale despre unitate?

Z: Cand vrei sa scrii, gandeste-te la regula celor 4 unitati, ca sa-l aproximez pe clasicul Boileau: O singura persoana, un singur timp, o singura perspectiva, un singur plan, dar flexibil.

R: La noi in Romania se pune accent in comentariile literare pe incipit si final. Sunt oare acestea importante? De pilda, incipitul?

Z: Da, sunt foarte importante. Esentiale, as spune. Prima propozitie  e cea mai importanta. Daca nu atrage cititorul spre o a doua propozitie, textul este mort. Si daca a doua nu ne indruma spre cea de-a treia, la fel. Si asa cu tot textul (p. 55).

R: Spuneti-mi, e bine sa ai un inceput scurt sau unul lung? Si, in general, exista o limita a inceputului?

Z: Nu, totul depinde de publicul-tinta. Intr-un fel incepi pentru un public literar (care probabil va accepta si un inceput mai lung), altfel pentru unul specializat in ceva si care are putina rabdare. (…) Oricum, conditia e sa capturezi publicul imediat si sa-l seduci sa citeasca (p. 56).

R: Ok, dar despre final? Trebuie neaparat sa existe unul, la fel ca in textele clasice?

Z: Azi adesea nu, totusi ar trebui sa existe un marker de final daca nu scrii un text literar. In astfel de situatii, care sunt si cele mai multe, foloseste o formula de tipul: „adunand, facand bilantul, in concluzie, prin urmare”.

R: Este important finalul? Multi il neglijeaza.

Z: Si rau fac. Este foarte importanta ultima propozitie, altfel cititorul va pleca nemultumit ca ai un final catastrofal. De aceea, un final bun va lua cititorul prin surprindere si ii va da senzatia ca nu-l desconsidera. Altfel se va desparti cu o impresie proasta despre carte (p. 65).

R: Dar cum ar putea un final sa-l surprinda pe cititor in mod placut?

Z: Mergi din nou la notite si cauta acolo ceva dragut, sau amuzant sau care aduce o lumina noua asupra subiectului (p. 67).

R: Trecand la altceva, ma gandeam ca in ultima vreme, a aparut si posibilitatea, cel putin in engleza, de a-ti dicta textul. Oare, daca as vorbi pur si simplu, ar suna textul mai natural ori macar mai fluent?

Z: Eu zic sa eviti pe cat posibil forma dictata deoarece „Dictated sentences tend to be pompous, sloppy and redundant” (p. 79).

R: La final, vreau sa va spun ca, de obicei, reusesc sa scriu bine din prima. Nu cred ca ma privesc pe mine toate aceste sfaturi.

Z: Eu, dimpotriva, afirm ca numai rescrierea e cea care face diferenta intre un scriitor bun si unul slab, desi este un fapt greu de acceptat intrucat avem senzatia ca totul a iesit bine din prima (p. 84). De fapt, este intotdeauna ceva de eliminat. Iata o lista cu care are de luptat orice scriitor:

“It’s not clear. It’s not logical. Its verbose. It’s klunky. It’s pretentious. It’s boring. It’s full of clutter. It’s full of cliches. It lacks rhythm. It can be read in several different ways. It doesn’t lead out of the previous sentence.” (pp. 84-85).

 Refuz sa traduc citatele. Oricum, voi, rarii cititori care ati ajuns pana la sfarsitul articolului, stiti mai multa engleza decat mine. Ati invatat ceva din acest pseudodialog cu autorul? Credeti-ma, este doar a suta parte din ceea ce gasiti in cartea lui. Sau poate este chintesenta? Cine stie! A, de fapt puteti stii, daca ii deschideti cartea. Lectura placuta, viitorilor mari scriitori!

[i] Robert Hartwell Fiske, To the point: A dictionary of concise writing, editura W. W. Norton & Company, New York, 2014

[ii] William, Zinsser. On writing well. The classic guide to writing nonfiction. 25th anniversary ed. New York: HarperCollins Publishers, 2001.