Daca am dori sa cautam ‘ceai’ in prima carte de bucate care ne pica in mana, aflam probabil ca acesta nu este mentionat; sau cel mult gasim cateva randuri despre instructiuni sumare, care nu ne spun nimic despre regulile care vizeaza punctele cele mai importante. Acest lucru este curios, nu numai pentru ca ceaiul este un fenomen major la civilizatiei acestei tari (n.r. Anglia), la fel ca in Australia si Noua Zeelanda, dar mai ales pentru ca modalitatea de a-l pregati reprezinta subiectul unor dispute violente.

Cand ma gandesc la reteta proprie pentru o ceasca de ceai perfecta, nu gasesc mai putin de unsprezece puncte esentiale. Poate ca in privinta a doua dintre ele exista un acord general, dar cel putin patru sunt foarte controversate. Iata cele unsprezece reguli personale, fiecare dintre ele fiind de aur pentru mine:

In primul rand, trebuie folosit ceai indian sau ceylonez. Ceaiul chinezesc are calitati care nu pot fi dispretuite in zilele noastre – este economic – poate fi baut fara lapte – dar nu este foarte stimulant. Dupa ce il consumi, nu te simti mai intelept, mai curajos sau mai optimist. Oricine a folosit aceasta fraza confortabila ‘o ceasca perfecta de ceai’ (n.r. traducere pentru ‘a nice cup of tea’) se refera invariabil la ceai indian.

In al doilea rand, ceaiul ar trebui preparat in cantitati mici – asta inseamna intr-un ceainic. Ceaiul preparat intr-un vas mare este intotdeauna fara gust, iar ceaiul baut in armata, facut in cazan, are gust de grasime si lapte de var. Ceainicul folosit trebuie sa fie din portelan sau ceramica. Ceainicele de argint sau cele din ceramica de Britania produc un ceai de calitate inferioara, iar vasele din email dau rezultate chiar si mai proaste; desi, destul de curios, un ceainic de cositor (o raritate in zilele noastre) nu este asa de rau.

In al treilea rand, ceainicul ar trebui incalzit inainte de folosire. Prin plasarea acestuia pe plita se va obtine un rezultat mai bun decat daca ati prefera sa-l umpleti pana la refuz cu apa clocotita.

In al patrulea rand, ceaiul ar trebui sa fie tare. Pentru o ceasca de 250 ml, daca o veti umple pana aproape de refuz, sase lingurite varfuite ar trebui sa fie de ajuns. Intr-o perioada de rationalizare, acest lucru nu se poate realiza in fiecare zi a saptamanii, dar raman la parerea ca o ceasca de ceai tare este mai buna decat douazeci de cesti de ceai mai slab. Toti iubitorii adevarati de ceai nu numai ca prefera ca ceaiul lor sa fie tare, dar cu fiecare an care trece, il vor bea din ce in ce mai tare – acest fapt fiind relevat de ratia in plus prescrisa pensionarilor aflati la o varsta inaintata.

In al cincilea rand, ceaiul trebuie pus direct in ceainic. Nu trebuie folosite infuzoare, filtre de hartie sau orice alt dispozitiv care ‘inchide’ ceaiul. In anumite tari, ceainicele sunt prevazute cu mici cosuri de infuzat care se afla sub capac pentru a prinde frunzele, considerate a fi daunatoare. De fapt, o persoana poate inghiti frunze de ceai in cantitati considerabile, fara ca acestea sa-i provoace vreun efect secundar negativ, iar daca frunzele nu sunt turnate direct in ceainic, infuzia finala va fi una destul de slaba.

In al saselea rand, ceainicul este cel care ar trebui dus la ceainicul de metal, si nu invers. ( n.r. cel mai probabil, se refera la o metoda de preparare a ceaiului intr-un ceainic de metal, dupa care acesta se serveste intr-un ceainic de portelan sau alt material). De fapt, apa ar trebui sa clocoteasca la momentul contactului cu ceainicul, ceea ce inseamna ca vasul trebuie mentinut deasupra flacarii chiar si in momentul turnarii acesteia in ceainic. Unele persoane adauga ca ar trebui folosita apa ce tocmai a atins punctul de fierbere, dar personal nu am observat ca acest lucru ar crea vreo diferenta.
In al saptelea rand, dupa ce este gata, ceaiul trebuie amestecat, sau pentru obtinerea unui efect si mai bun, agitati ceainicul cu totul, lasand apoi frunzele sa se aseze pe fundul vasului.

In al optulea rand, ceaiul trebuie baut dintr-o ceasca de tipul celei folosite la micul dejun, adica, acel tip de cana cilindrica, si nu plata si putin adanca. Acest tip de cana este mai incapatoare, iar in celelalte cani, ceaiul dumneavoastra se va raci mereu foarte repede – chiar inainte de a va apuca serios de baut.

In al noulea rand, laptele folosit pentru ceai nu trebuie sa contina niciodata vreo urma de caimac. Laptele pe cale sa se acreasca va da ceaiului un gust nefiresc.

In al zecelea rand, ceaiul este cel care ar trebui pus primul in ceasca. Acesta este unul dintre punctele cele mai controversate; intr-adevar, este foarte probabil ca fiecare familie din Marea Britanie sa fie adepta a doua scoli ale ceaiului total diferite. Scoala care sustine ca laptele este cel care trebuie turnat primul in ceasca, poate sa aduca argumente corecte si foarte puternice; raman totusi cu parerea ca argumentul meu este incontestabil. Asta se intampla deoarece, daca turnati intai ceaiul si amestecati in timp ce il turnati,va veti putea calcula cu usurinta cantitatea exacta de lapte pe care doriti s-o folositi, dar daca optati pentru procedeul invers, riscati sa turnati prea mult sau prea putin lapte.

In ultimul rand, ceaiul – numai daca nu este servit in stilul rusesc – ar trebui baut fara zahar. Stiu ca in privinta acestui punct sunt in minoritate. Dar totusi, cum va puteti numi un adevarat iubitor de ceai daca distrugeti aroma ceaiului prin adaugarea de zahar? La fel de bine ati putea turna sare sau piper. La fel cum berea este amara, tot asa, si ceaiul este menit sa fie amar. Daca il indulciti, nu veti mai gusta ceaiul in sine, ci veti gusta mai mult zaharul din el; ati putea sa obtineti o bautura similara prin dizolvarea zaharului in apa fierbinte.

Unii oameni ar argumenta prin faptul ca ceaiul propriu zis nu le este nici macar pe plac, si ca il beau doar pentru a se incalzi sau a se simti stimulati, avand nevoie de zahar pentru a-i da un gust mai bun. As dori sa le spun acestor nestiutori: incercati sa beti ceai fara zahar timp de doua saptamani sa zicem, dupa care, foarte putin probabil ca va veti mai strica vreodata ceaiul adaugand zahar in el.

Acestea nu sunt singurele puncte controversate in legatura cu servirea ceaiului, dar sunt suficiente pentru a arata cat de subtil a devenit intreg business-ul legat de ceai.

Totodata, exista si acea eticheta sociala misterioasa ce se invarte in jurul ceainicului (spre exemplu, de ce este sorbitul ceaiului de pe farfurioara vazut ca fiind neaparat un gest vulgar?) si multe s-ar scrie despre folosirea frunzelor de ceai, cum ar fi spre exemplu, prezicerea viitorului, sau a viitorilor musafiri, hranitul iepurilor, vindecarea arsurilor, precum si pentru stergerea covoarelor.

Este necesar sa fiti atenti la detalii ca incalzirea ceainicului si folosirea apei care a atins punctul de fierbere; la fel ca si obtinerea din ratia de doua uncii a celor douazeci de cesti tari, ceea ce in mod normal acele doua uncii ar trebui sa reprezinte.