Concertul AC/DC de aseara din Piata Constitutiei a fost, in acelasi timp, extraordinar si dezamagitor. Daca sunetul te facea sa crezi ca te afli intr-o lume atemporala, aspatiala, intr-o lume “Back in Black“, discomfortul simtit in timpul si dupa concert te aducea ” Back in Romania”.

Sa incepem cu partea buna. La 55 si, respectiv, 57 de ani, fratii Angus si Malcolm Young canta la fel de bine ca intotdeauna, cu o energie incredibila. Brian Johnson topaia de-a lungul si de-a latul scenei, iar Angus si-a adus fanii la paroxism printr-un riff de chitara mai lung de 10 minute, la finalul piesei Let There be Rock.

Baietii au alternat piese de pe ultimul album, Black Ice, cu hituri precum Shook Me All Night Long, Hells Bells, High Voltage, Hard As A Rock si legendarul Highway to Hell, pastrat pentru bis. Mentionam in treacat punctualitatea de admirat a australienilor si trecem la efectele scenice.

De la locomotiva in marime naturala, plasata pe scena, la focurile de artificii de la sfarsit, la explozia de confetti care a incununat riff-ul serii, la clopotul care a coborat din increngatura scenei la Hells Bells si la papusa imensa, gonflabila, care a aparut odata cu melodia Whole Lotta Rosie, concertul a fost un adevarat deliciu acustic si vizual.

Pentru urechile mele amatoare, sunetul a fost de foarte buna calitate, basul simtindu-se in toata forta lui in ciuda spatiului deschis din Piata Constitutiei. Baietii nu s-au oprit de la nimic, iar Angus chiar si-a facut chitara sa dialogheze cu publicul.

Si acum, “Back in Romania”. O prima bila neagra pentru organizatori este decizia de a schimba planul de sala undeva la mijlocul perioadei de cumparare a biletelor. Astfel, cei care au platit un loc VIP, crezand ca o sa se afle mai aproape de scena, s-au trezit plasati la cateva sute bune de metri de centrul atentiei, undeva unde chiar si cele 4 ecrane gigantice pareau prea mici. Mai mult, fanii cumparatori de bilete nici macar nu au fost anuntati de schimbarea facuta si, contactati telefonic, cei de la Eventim i-au asigurat ca distanta pana la tribuna VIP a ramas aceeasi.

A doua bila neagra: gardurile care despart in mod normal zonele diferite la astfel de evenimente au lipsit din Piata Constitutiei. Nu suntem mari fani ai ingraditurilor, dar daca biletele au fost pe categorii, de ce n-au fost la fel si locurile in “sala”? Absenta delimitarilor i-a avantajat pe cei care au platit cel mai putin si au venit cel mai devreme, reusind sa-si ocupe un loc bun si uzurpand in acelasi timp locurile celor care chiar au platit in plus ca sa se afle mai aproape de scena. Probabil ca manevra a creat si imbulzeala de nedescris din zona imediata a scenei.

Se pare, astfel, ca fanilor AC/DC le-a fost lasata o libertate neasteptata. Eu personal si cei care au intrat odata cu mine, la ora 19:30, nu am fost controlati deloc in geanta, masura care nu ne-a displacut, dar nici nu a parut o dovada de buna organizare.

In incheiere, a treia si poate cea mai mare dezamagire, care vine de aceasta data din partea autoritatilor: la ora 23:30, cand puhoiul imbaiat in hard rock a luat-o spre casa, a descoperit cu mare neplacere ca intrarea la metrou era zabrelita, zavorata, inchisa si cum vreti sa-i mai spuneti. Astfel, cei 60.000 de oameni s-au vazut blocati in centrul capitalei, cu o singura optiune daca au venit pe jos: taxiurile. Intamplarea trage inca un semnal de alarma in legatura cu necesitatea instituirii transportului de noapte in Bucuresti.

Sa invatam din greseli si Let There Be Rock!