Notiunea de pelerin, prezenta in aproape toate religiile lumii, reflecta dorinta umana de implinire. De-a lungul istoriei, pelerinajul a fost un fenomen religios care transforma o zi de efort intr-un castig spiritual. Indiferent de motiv, pelerinajul este o calatorie care satisface o adanca nevoie spirituala si emotionala si certifica faptul ca viata inseamna mai mult decat banalitatile zilnice ale existentei. Peste o mie de ani de istorie.
Apostolului Iacob a propovaduit cuvantul lui Iisus in peninsula Iberica, iar cand s-a intors in Palestina, Regele Irod Agrippa a ordonat decapitarea lui, iar corpul sa-I fie aruncat la caini. Insa trupul a fost salvat de crestini si a ajuns, cu o corabie, pe tarmul Spaniei (la Finisterre sau, dupa altii, la Muxia). Credinciosii au inmormantat trupul lui Iacob pentru a nu fi pangarit, iar cu timpul amplasarea mormantului s-a pierdut. Legenda spune ca, in jurul anului 830, o stea i-a aratat ciobanului Pelayo unde se afla mormantul Apostolului. Primul pelerin a fost episcopul Godescalc din Franta, in jurul anului 950, practica acestui pelerinaj incepand sa se dezvolte, in Evul Mediu atingand perioada de glorie. Alfonso al II-lea, Rege de Asturia, a ordonat constructia unei Catedrale in onoarea Sfantului Apostol Iacob (Santiago in spaniola) pe locul in care s-a gasit mormantul, mai exact pe Campul cu Steaua – Campus Stellae – Compostella. Santiago de Compostella a devenit astfel al III-lea mare loc de pelerinaj dupa Ierusalim si Roma. In scurt timp, Santiago de Compostella devine mai important si mai frecventat decat cel de la Ierusalim, care devenise prea periculos si nesigur. S-au dezvoltat si au devenit cunoscute diverse localitati de pe Camino, cum sunt: Puente la Reina, Logrono, Santo Domingo de la Calzada, Burgos, Sahagun, Leon si Astorga. In anul 1589, piratul Francis Drake fura moastele Sfantului Iacob si le ascunde, nemaistiindu-se nimic de ele. Vremurile tulburi, fac ca o vreme pelerinajul sa inceteze. Pentru a reinvia miscarea de pelerinaj a inceput o ampla campanie de cautare a moastelor Apostolului Iacob. Acestea au fost gasite in anul 1867 langa zidurile cetatii Santiago de Compostella. O bula papala data de Papa Leo al XIII-lea a autentificat moastele pentru a pune capat tuturor indoielilor.
In anii 1950-’60, cativa francezi au inceput sa treaca Pirineii pentru a se indrepta spre Santiago, la adapostul Caii Lactee. Adevarata revenire in constiinta internationala are loc dupa moartea lui Franco si deschiderea Spaniei catre Europa. Din 1987, Camino de Santiago a fost declarat Drum Cultural European, iar din 1993 este acreditat pe lista mostenirilor culturale UNESCO. S-a ajuns ca in anul jubiliar 2004 numarul pelerinilor pe El Camino francez sa fie de de 179.944. Din anii 1980 s-a impus si simbolul sagetii galbene, ca marcaj al traseului de pelerinaj, iar de la an la an, numarul de refugii speciale pentru pelerinii de pe Camino este in crestere. Urmeaza drumul, fi atent la semne Pelerinajul pe El Camino este efectuat de tot mai multi oameni care nu sunt catolici. Toti spun ca acest drum i-a chemat, ca nu au pornit la drum din ratiuni spirituale. Motivele sunt diverse: sa dea jos cateva kilograme si sa intalneasca oameni interesanti pe drum, sa isi demonstreze ca pot face fata unei asemenea incercari, sa faca o pauza inainte de a lua o decizie importanta in viata. Dar, in final, oricare este motivatia, toti se simt schimbati de aceasta experienta.
Camino de Santiago te invata sa gasesti si sa citesti semnele in viata, te invata sa ai incredere in drum, in cale, in oamenii cu care te intalnesti, sa te deschizi, sa renunti la toate mastile in spatele carora te ascunzi. Camino spulbera toate minciunile pe care le-ai cultivat in timpul vietii si te invata sinceritatea, iti arata ce simpla este viata. Rastoarna intregul sistem de valori si te ajuta sa intelegi ca este atata iubire pretutindeni, dar si ca este inutil sa o cersim de la oameni care nu o pot da. Universul este plin de iubire si de lumina si fiecare din noi este parte integranta a acestei abundente de iubire si lumina. Universul ne ofera totul, dar noi facem alegerile.
Indiferent de rasa, religie, motive sau mijloace, toti pelerinii contribuie la traditia El Camino. Movila de la Cruz del Fero nu s-ar fi ridicat fara mica piatra carata de fiecare pelerin de acasa si depusa la baza crucii din fier ce marcheaza cel mai inalt punct al drumului in Spania. Fara oameni, frumusetile unor orase precum Pamplona, Puente la Reina sau O’Cebreiro, a catedralelor din Burgos sau Leon ar fi palit.
De-a lungul drumului inveti sa-ti dozezi efortul, sa-ti organizezi ziua astfel incat sa ai timp sa strabati o medie de 25 km, sa gasesti adapost, sa mananci, sa iti speli rufele (hainele de schimb sau de prisos ingreuneaza rucsacul) si sa vizitezi locul. Pe drum cauti semnul galben, care iti indica pe unde s-o iei. Semnul se afla in cele mai ciudate locuri, iar daca nu esti atent poti sa te invartesti in loc mai multa vreme. Uneori esti ajutat de localnici, alteori il gasesti singur, dar mereu il gasesti. E cumva la fel ca in viata. Ea iti ofera semne pe care deseori le ignoram si pierdem timp pretios. Pe Camino fiecare se intalneste exact cu cine trebuie si traieste evenimentele de care are nevoie. Daca 10 oameni merg pe Camino in acelasi timp, fiecare va trai propria sa poveste, va intalni oameni pe frecventa sa particulara si va primi raspunsurile care ii trebuiesc. Drumul de sub Calea Lactee
Nu exista punct fix de plecare in acest pelerinaj, dar de oriunde se porneste toti pelerinii ajung la Saint-Jean-Pied-de-Port, un superb orasel basc situat pe colinele dinaintea Muntilor Pirinei. Aici pelerinul primeste carnetul de pelerin de la Oficiul Pelerinilor. Carnetul este cel care deschide usa adaposturilor (auberges) aflate pretutindeni de-a lungul drumului. Facand dovada ca esti pelerin beneficiezi de un pat, o patura, acces la baie si la bucatarie. Cazarea costa intre 3 si 10 euro pe noapte si nu poti sa inoptezi de doua ori in acelasi adapost. In general se pleaca la drum dis de dimineata, rasaritul soarelui gasindu-i pe pelerini pe cararile muntilor, sau prin campiile Galitiei. Fiecare merge pe drum in ritmul propriu. Nu este o competitie. Este strabatut atat de batrani de 80 de ani, cat si de copii. Se fac multe relatii, se incheaga prietenii si chiar idile. Este un pelerinaj care dureaza, efectuat pe jos, in jur de 35 de zile.
Drumul pelerinilor se incheie la Santiago de Compostella. Cei rezistenti, sau curiosi, mai adauga celor 800 de kilometri inca 100 pentru a ajunge la Finisterre. Senzatia traita de ei cand drumul se sfarseste brusc in apele Atlanticului este unica. Pana in zilele noastre s-a pastrat traditia medievala a pelerinajului. Se spune ca ritualul executat in ordinea corecta te face sa te trezesti a doua zi ca un om nou: o baie in mare, o parte din imbracaminte purtata este arsa la picioarele farului si privirea apusului de Soare. Pelerinii care ajung la Finisterre si au deja Compostella primesc loc in refugiu si un document scris care atesta ca ai ajuns pe jos, cu bicicleta sau calul pana la „Capatul pamantului” „Atunci cand mergi pe Camino esti singur, tu, fata-n fata cu Dumnezeu. Si intelegi multe din cele traite, putand sa iei cu usurinta hotararile pentru viitor. Toate minciunile dispar, dispare nevoia de a mai juca vreun rol, fiindca sti, ai certitudinea ca Dumnezeu te iubeste asa cum esti. Si rasul devine simplu, si bucuria este omniprezenta si iubirea este pretutindeni. Asa ca doresc tuturora „BON CAMINO” indiferent pe unde va trece calea vietii, sa citim semnele, sa invatam sa le descifram, sa fim deschisi, sa iubim, si sa intelegem ca intalnim exact ceea ce cream si atragem prin gandurile, faptele si vorbele noastre”.
