“Grupul a dansat împreună timp de câteva ore, apoi o tânără s-a apropiat de unul dintre colaboratorii cei mai buni ai primului ministru, cu care a dispărut. În respectiva împrejurare, funcţionarul nostru nu s-a comportat în mod înţelept. Toţi ştiau ce s-a întâmplat după ce a plecat cu tânăra. Iar a doua zi a anunţat că Blackberry-ul a dispărut”.

Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai primului ministru Gordon Brown, aflat în misiune la Shanghai, a constatat că i s-a furat un portabil multifuncţional de tip Blackberry, cuprinzând numere de telefon şi e-mail-uri secrete. Trucul uzat de chinezi a fost unul dintre cele mai tradiţionale, o capcană cu miere, “honeytrap”.Înaltul funcţionar care îl însoţea pe Brown în vizită în China, s-a dus într-o discotecă la modă împreună cu câţiva colegi. A rămas încântat de o frumoasă tânără chinezoaică de care nu s-a despărţit toată noaptea, ducând-o şi în camera sa de hotel petrecându-şi cu ea restul nopţii. Dimineaţa, dispozitivul dispăruse, iar fata a fost imposibil de găsit.
Cu toate datele conţinute în Blackberry, hackerii serviciilor secrete chineze ar putea forţa serverul din Dowing Street şi să aibă acces la date sensibile, mai cu seamă din domeniul comercial, bancar, industrial. În timpul vizitei sale în China, Gordon Brown era însoţit de aproximativ 20 de persoane din stafful din Downing Street, inclusiv oficialităţi de la MAE, Ministerul Mediului şi al Comerţului. În decembrie anul trecut, Johathan Evans, directorul serviciilor secrete britaniece M15, a avertizat asupra faptului că Beijingul desfăşoară o campanie de spionaj de proporţii pentru a afla informaţii vitale pentru economia britanică şi a face o concurenţă neloială în sectoarele mai avansate din punct de vedere tehnologic. Acum chinezii au în mod sigur o armă în plus şi este greu de crezut că vor ezita să o folosească.
Pierderea Blackberry este numai ultima dintr-o lungă serie de breşe în administraţia publică britanică. Acum Ministerul Apărării a recunoscut că în ultimii patru ani 658 de computere portative aparţinând angajaţilor săi au fost furate şi alte 89 pierdute. Iar în 2008 au fost pierdute mai multe stickuri memorie Usb aparţinând unor funcţionari guvernamentali, unele dintre acestea conţinând date secrete. În luna noiembrie anul trecut au provocat în schimb vâlvă dischetele cu datele personale ale 25 de milioane de persoane, pierdute de Departamentul impozite, controlat de Ministerul Finanţelor.

Este evident pentru toata lumea ca in ciuda declaratiilor optimiste ale presedintelui Traian Basescu serviciile secrete nu s-au curatat deloc de securisti.

Am scris, de exemplu, despre legaturile cu Securitatea pe care le-au avut directorii adjuncti de la SIE si STS. Nimic nu s-a intamplat. Detalii mai jos despre securistii care conduc SIE si STS (despre ceilalti vom reveni separat):

Directorii adjuncţi ai SIE, spioni anti-NATO
Traian Băsescu se laudă cu curăţirea SRI de foştii securişti la nivelul operativ cel mai înalt al SIE, avem de-a face cu două personaje pregătite ca agenţi anti-NATO în perioada “cea mai neagră” a dictaturii ceauşiste.

Misiunea Şcolii de la Brăneşti
“Dacă cineva a făcut Şcoala de la Brăneşti înseamnă fie că şi-a început cariera ca tânăr, majoritatea cursanţilor aveau între 24-26 ani, ori că a fost trimis acolo pentru promovare într-o funcţie de conducere”, ne-au precizat persoane care au lucrat în fosta Securitate despre tipologia celor care urmau şcoala de spioni aflată la 30 de kilometri de Bucureşti. În cazurile Predoiu şi Sarcă a fost vorba de intrarea în CIE-DIE, calificarea ca ofiţer al securităţii externe şi pregătirea pentru a lupta împotriva Occidentului, în special a NATO şi a Statelor Unite. Şcoala de la Brăneşti era, de fapt, una de pregătire pentru agenţii antioccidentali, în special împotriva NATO. Generalul Ion Mihai Pacepa a confirmat pentru Adevărul informaţiile despre şcoala de agenţi a regimului comunist. “Şcoala de la Brăneşti a fost, oarecum, creaţia mea. Ea a înlocuit Şcoala pentru informaţii externe de la Moscova, unde erau trimişi ofiţerii DIE până atunci. Scopul şcolii a fost să pregătească spioni, cu prioritate împotriva ţărilor NATO. Am răspuns de activitatea ei. Am modernizat-o (construcţii, concept, inventar). Am avizat tematica cursurilor şi am aprobat listele de cursanţi. Aceştia erau repartizaţi pe ţări (SUA, Anglia, Germania, Italia etc), înrolaţi în cursuri intensive de limbă, şi obligaţi să vorbească limba respectivă în majoritatea activităţilor şcolare şi sociale. Cursanţii învăţau, de asemenea, tehnica de informaţii, de contrainformaţii, şi sisteme de legătură, inclusiv radio şi cifru. Ei erau, de asemenea, pregătiţi pentru a face faţă cerinţelor diplomatice şi sociale din ţările respective. Învăţau tenis, golf, înot subacvatic, alpinism etc. Toţi trebuiau să treacă şi prin perioade de aplicaţii practice care includeau rezistenţa la anchetări ostile. Şcoala a avut caracter strict secret şi a fost legendată drept centru de radio-emisie pentru emi-siuni în limbi străine. Un vast câmp de antene, care se puteau vedea de la distanţă, i-a consolidat legenda”, ne-a precizat Pacepa.

Alte surse din fosta Securitate ne-au precizat că Silviu Predoiu şi Vasilică Sarcă au intrat în Şcoala de la Brăneşti în 1987, fapt confirmat de altfel şi de CV-urile celor doi publicate pe site-ul SIE. Adică, exact în momentul în care PCR şi Securitatea îşi alegeau cu mare grijă cadrele. Contextul internaţional şi presiunile la adresa regimului Ceauşescu de a se democratiza şi de a respecta drepturile omului au făcut ca la Bucureşti sita angajărilor să fie una foarte dură. Mai ales în Securitate, şi cu atât mai mult în cea externă, cea care trebuia să aducă dictatorului mult- râvnitele informaţii care să ducă la rămânerea la putere. Psihologii s-au ferit să comenteze cazul Predoiu-Sarcă. În ce măsură un tânăr pregătit ideologic şi îndoctrinat timp de doi ani într-o bază de spionaj se poate rupe de practicile învăţate acolo? Literatura de spionaj spune că este destul de greu de realizat acest lucru.
Profil

Silviu Predoiu (foto) s-a născut pe 5 august 1958 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Geologie-Geografie Bucureşti. În 1984-1985 a lucrat la ICE Geomin, o întreprindere de comerţ exterior aflată ca toate celelalte ICE-uri sub influenţa Securităţii. Între 1985 şi 1993 a lucrat la Regia Autonomă Metale Rare Bucureşti. Tatăl său a fost CI-stul şef al miliţiei, adică una din informaţiile importante, din aparatul represiv comunist. În CV-ul lui Predoiu apare un amănunt interesant, şi anume că în 1993 a urmat un curs postuniversitar de jurnalism. În 1999 a făcut şi un curs postuniversitar de management. Între 2000 şi 2002 a fost şef direcţie la combaterea crimei organizate, iar în 2004 a ajuns şef direcţie generală (contraspionaj, protecţie), practic cea mai importantă din SIE. La 18 noiembrie 2005 a ajuns adjunct al directorului SIE.

General maior Vasilică Sarcă s-a născut la 20 mai 1958, la Brăila. Este absolvent al Facultăţii de Transporturi, iar în 2005 a absolvit Colegiul Naţional de Apărare. În 2000 ajunge locţiitor şef direcţie la Secretariatul General al SIE, iar în 2004, şef direcţie generală (Resurse Umane). La fel ca şi Predoiu, din 18 noiembrie 2005 a fost adjunct al directorului SIE. La mijlocul anilor ‘90, Sarcă a lucrat sub acoperire în Cehia.
Însă în afara CV-urilor oficiale există mai multe informaţii despre cei doi adjuncţi de la SIE. În special despre Silviu Predoiu.
Avansaţi în grad de Iliescu
Ambii directori adjuncţi ai SIE ar trebui să îi poarte recunoştinţă preşedintelui Iliescu. Acesta i-a înaintat în funcţie şi apoi i-a făcut generali. De fapt, despre amândoi s-a spus că au fost şi în anturajul lui Adrian Năstase. De aici poate că porneşte şi pasiunea pentru artă a celor doi. Sarcă este pictor amator, iar tablourile sale au ajuns în diferite cancelarii occidentale, fiind făcute cadou de preşedintele Iliescu omologilor săi. De Predoiu în schimb se spune că este un mare colecţionar de artă, la fel ca şi fostul spion anti-NATO Mihai Caraman, numit în 1990şeful SIE.
Serviciile o ţin din scandal în scandal
Din 1990, serviciile secrete o ţin din scandal în scandal. Nereformarea acestora, implicarea în jocuri economice şi politice sunt principalele acuzaţii formulate de societatea civilă. Nu în ultimul rând, manipularea dosarelor, în special în epoca Măgureanu, iar apoi secretizarea acestora în timpul lui Timofte astfel încât acum la CNSAS ajung numai frânturi din dosare sau, cum a fost cazul lui Şerban Mihăilescu, numai coperţile dosarului fostului şef de cabinet al premierului comunist Constantin Dăscălescu.
Am prezentat în acest an mai multe dezvăluiri despre serviciile secrete româneşti şi, mai ales, despre faptul că acestea nu s-au rupt decât prea puţin de practicile Securităţii. Numeric, ele sunt astăzi peste aparatul fostei Securităţi. La fel, mult superioare, din acelaşi punct de vedere, celor occidentale. Un oficial atrăgea atenţia într-o discuţie off the record că numărul mult prea mare de ofiţeri de informaţii înseamnă că România are o problemă cu democraţia.
De asemenea, chiar dacă preşedintele Băsescu a încercat să ne convingă că în servicii nu mai sunt cadre ale Securităţii, lucrurile nu prea stau deloc aşa. Dacă ne uităm cu atenţie la cadrele serviciilor de informaţii, vom găsi foşti securişti de marcă în calitate de consilieri ai unor şefi ai serviciilor. Un caz este cel al generalului Nicolae Pleşiţă, fostul şef al CIE-DIE din perioada de glorie a asasinatelor politice în Occident. Un alt caz este cel al copiilor sau nepoţilor de securişti – un exemplu, nepotul generalului Neagu Cosma, care acum este şeful Diviziunii C din SRI.
Familia 007
Soţia generalului Predoiu a fost adusă în 2001 la compartimentul sinteză al SIE. Apoi a fost avansată şef al serviciului analiză, iar apoi a ajuns în alte posturi importante. Unele surse foarte bine informate spun că a ajuns în fruntea unui important serviciu. Într-o discuţie off the record cu un jurnalist de la Adevărul, Predoiu a negat informaţia.
Securist din tată în fiu
În 1993, Predoiu a fost numit secretar III la Ambasada României din Nigeria.În 1998 a fost retras din post din cauza unui scandal la ambasada din Niger. Adevărul cunoaşte dedesubturile scandalului în care a fost implicat Predoiu, dar nu ne vom referi însă la aceste aspecte.Generalul Predoiu este fiul unui securist de frunte. Tatăl generalului Silviu Predoiu a fost şeful CI de la Inspectoratul General al Miliţei. În 1989 era inspector-şef al Inspectoratului Ministerului de Interne din Giurgiu, iar în timpul revoltei din decembrie 1989 a fost fugărit pe stradă de revoluţionari. Predoiu senior a fost bun prieten cu tatăl directorului SIE Gheorghe Fulga, colonelul de miliţie Fulga, fost şef al Serviciului de Pază şi Ordine din Miliţia Braşov. Atât Fulga senior, cât şi Predoiu senior au fost avansaţi în 2003 de preşedintele Ion Iliescu. “Lot” în care au mai intrat şi Geoană senior, dar şi tatăl generalului Soare de la SRI, cel reţinut recent de DNA.

Poliţiştii politici de la 112

Generalul Corneliu Grigore, prim-adjunctul directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), managerul liniei de urgenţă 112, a fost unul dintre ofiţerii de Securitate care au făcut poliţie politică. In conducerea STS mai este insă un personaj care a fost ofiţer de Securitate. Cei doi au făcut parte din celebra Unitate Specială de Transmisiuni “R”. Scandalul Poliţiei Politice de la 112 apare la căteva zile după ce UE a criticat serviciile oferite pe numărul de urgenţe.
Potrivit unor surse din CNSAS, Grigore, dar şi generalul Ioan Balaure, director adjunct pe probleme economice al STS, au fost identificaţi că au făcut poliţie politică. Informaţia a fost confirmată in exclusivitate pentru Jurnalul Naţional şi de Marius Oprea, consilierul pe probleme de securitate al premierului. Dezvăluirea reprezintă o bombă, deoarece la 18 ani de la evenimentele din decembrie 1989 mai găsim, iată, ofiţeri de Securitate in posturi-cheie in serviciile de informaţii. In urmă cu un an, şeful statului spunea că nu ar mai exista nici un fost ofiţer de Securitate in structurile serviciilor de informaţii. Informaţia se dovedeşte, iată, inexactă, iar doi dintre ofiţerii de Securitate conduc STS.

NUMIŢI DE BÃSESCU.

La 7 decembrie 2005, preşedintele Traian Băsescu face numiri in fruntea STS. Corneliu Grigore devine prim-adjunct al directorului STS, iar Ioan Balaure, adjunct. Grigore a fost pănă in 1980 cadru al Armatei, iar din acel an pănă in 1990 a deţinut, conform biografiei sale publicate pe site-ul STS, “funcţii de executare şi conducere in cadrul Unităţii Speciale de Transmisiuni «R»”. După 1990, Grigore deţine funcţii de conducere in STS, care preluase activitatea, Unităţii Speciale “R”. In 1995 devine locţiitorul şefului Direcţiei Radiocomunicaţii, mai apoi şeful sectorului prognoză, modernizare şi dezvoltare. Intre 1999 şi 2001 ajunge “consilier ştiinţific” al directorului STS. Din 2001 devine şeful Direcţiei de Management.
Ioan Balaure, directorul adjunct pe probleme economice al STS, a lucrat in Unitatea Specială “R”, avănd “funcţii de execuţie” intre 1983 şi 1990, după cum precizează in CV-ul oficial. Din 1994 pănă in 2005 a condus Direcţia Economică şi Financiar-Contabilă.
“MELIŢA ŞI ETERUL”. Unitatea Specială “R” a făcut din celebra operaţiune a Securităţii “Meliţa şi eterul”, care a vizat postul de radio Europa Liberă, dar şi celelalte staţii cu emisiuni in limba romănă, in special Vocea Americii şi BBC. “R” se ocupa de telecomunicaţiile speciale, dar avea activităţi şi de poliţie politică. De exemplu, disidentul braşovean Werner Sommerauer, arestat după manifestările anticomuniste de la Braşov din 1987, a fost identificat pe baza informaţiilor transmise de Unitatea Specială “R”, care ii urmărea pe radioamatorii din Romănia, domeniu in care activa şi acesta. Sommerauer a devenit cunoscut după ce a dezvăluit că ar fi fost bătut de fostul ofiţer de Securitate Ristea Priboi. Pe site-ul STS, istoria comunistă a serviciului este falsificată. Se spune că ar fi funcţionat in cadrul Ministerului de Interne, dar uită să se precizeze că a fost, de fapt, parte a Securităţii.
POLIŢIE POLITICÃ…. Actualii generali Corneliu Grigore şi Ioan Balaure sunt menţionaţi ca ofiţeri de Securitate care au făcut poliţie politică intr-un document al CNSAS alături de alte zeci de persoane pe baza probelor găsite in dosarele de urmărire cercetate pănă in prezent.
In exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, informaţia a fost confirmată de Marius Oprea,la aceea vreme consilierul pe probleme de securitate naţională al premierului Tăriceanu. El spune că această situaţie “aduce, de fapt, atingere siguranţei naţionale şi prejudicii mari de imagini la nivelul Uniunii Europene”. Despre dosarele in care au fost implicaţi cei doi actuali generali, şefi la STS, Oprea spune că este vorba “despre dosare de urmărire informativă”.
“IRESPONSABILITATE ŞI CORUPŢIE”. Consilierul premierului spune că sunt mari semne de intrebare asupra celui care i-a avansat. Cel care i-a avansat pe cei doi este preşedintele Traian Băsescu. Oprea nu se sfieşte să spună că in cazul STS este vorba despre “iresponsabilitate şi corupţie”. Despre STS au apărut in ultimul timp mai multe dezvăluiri despre afacerile pe care acest serviciu le-a făcut. Unul dintre cei care au obţinut contracte cu STS este consilierul prezidenţial Daniel Andrei Moldoveanu. Un altul este Bogdan Chireac, fost senior editor la cotidianul Găndul.

Cv-urile diplomatilor romani de pe siteul MAE aduc numeroase surprize. Una dintre ele se refera la Carmen Bendovski, directorul Centrului Cultural Roman de la Viena, fosta vedeta de la televiziune.

Interesant este ca functia de la Ambasada RDG o trece in cv la “activitati jurnalistice”.

Conform CV-ului, din 1989 Bendovski a fost si corespondentul la Bucuresti al agentiei de presa est-germane ADN. La Ambasada RDG, Bendovski a ajuns din pozitia de colaborator permanent al TVR timp de 7 ani.In 1991 a ajuns, din nou, la TVR de data aceasta direct ca redactor sef adjunct, secretar general de redactie si realizator de emisiuni.Dupa cum se vede, Televiziunea publica a “recrutat” la greu de prin ambasadele straine de la Bucuresti inainte de 1989. Rodica Culcer este directorul de Stiri de la TVR, Bendovski a lucrat in TVR iar acum conduce Centrul Cultural de la Viena, unde se spune ca are o activitate meritorie.

Traian Băsescu a folosit pretextul luptei împotriva comunismului pentru a câștiga referendumul din 2007 și alegerile de anul trecut. Dar în realitate nu a făcut nimic. A promovat numai oameni apropiați structurilor comuniste și securistice. Un exemplu: Mihai Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE). Explicația șefului spionilor e penibilă.

Andrei Pleșu despre Mihai Ungureanu( din revista Plai cu Boi):

Biografia pe care şi-o confecţionează noul megastar e, dincolo de încărcătura ei de kitsh, o versiune mult revizuită, trecând pudic peste perioade mai puţin avantajoase.(…) in realitate, prinde spaţiu în cele două ore de emisiune a televiziunii naţionale şi ţine un discurs înflăcărat omagindu-l pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, angajându-se, în numele tinerei generaţii, să construiască socialismul în patria noastră multilaterală. La armată, a avut importanta sarcină de partid să asigure pregătirea ideologică a camarazilor săi”.

Mihai Răzvan Ungureanu despre sine:

Eu unul nu mă asimilez categoriei de nomenclaturişti, dar dacă este cazul să demonstrăm că ororile comunismului încep de la 14 ani, o facem. (…) Nu fac un secret din faptul că am fost membru supleant al CC al UTC. Este exclusiv din cauza rezultatelor bune la învăţătură, la olimpiadele şcolare. Aşa am devenit, la vârsta de 15 ani, secretar UTC în liceu până la 18 ani, până la clasa a douăsprezecea. Iar pentru aproape doi ani, de la 16 până la 18, numele meu a fost trecut pe o listă şi votat printre membrii supleanţi ai UTC-ului. Ca obligaţie, acest lucru nu presupunea nimic”

Din Der Spiegel de acum doi ani. NU s-a intamplat nimic. Lucrurile merg inainte. Si nu sunt singurii. Traim in Big Brother:

Clădirea din cărămidă arsă de la marginea zonei industriale a localităţii Gelsdorf (landul Rheinland Pfalz/Renania Palatinat), ar putea trece la prima vedere drept sediul unei companii mijlocii, pentru a putea însă pătrunde în eleganta clădire, nou construită, nu este deloc simplu. Terenul din jur este înconjurat cu sârmă ghimpată şi este cotat drept obiectiv militar, accesul fiind posibil numai cu un card prevăzut cu un cod, oamenii de pază confiscând la intrare toate telefoanele mobile şi camerele de luat vederi. Vehiculele pot intra doar printr-un tunel de control, grilajul anterior ridicându-se doar după închiderea celui posterior şi controlarea pasagerilor.
Generalul de brigadă Friedrich Wilhelm Kriesel, în vârstă de 60 de ani, comandă din biroul său de la Gelsdorf, nu foarte departe de fosta capitală federală Bonn, 7000 de soldaţi, unii dintre ei avându-şi locul de muncă în buncărul de şapte etaje. Acolo se găseşte “centrala de operaţii” a KSA (Kommando Strategische Aufklärung – Centrul de Comandă pentru Culegere de Informaţii Strategice), a cărei sarcină principală poate fi descrisă prin termenul generic de “spionaj”, oficial activitatea purtând numele de “culegere de informaţii”. Din cauza conflictului din Caucaz, la centrul de operaţii de aici activitatea este de câteva săptămâni în toi. Generalul Kriesel afirma că serviciile comandate de el nu sunt servicii secrete, însă colaborează strâns cu serviciul federal de informaţii, motiv pentru care rapoartele şi schemele redactate de Kriesel şi subordonaţii săi pentru cancelaria federală, ministerul apărării sau BND (Bundes Nachrichtendienst – serviciul de informaţii german) poartă pe ele de cele mai multe ori ştampila roşie “Geheim – amtlich geheimgehalten”( secret – secret oficial).

Locurile de staţionare ale trupelor specializate pe activităţi de spionaj, denumite frecvent în mod foarte simplu “semnalizatori” (Fernmelder – informatori de la distanţă), se găsesc în zone exotice precum Faisabad, Masar-i-Sharif sau Prizren. Alte baze dau impresia de izolare pură, aşa cum ar fi cele situate în localităţi precum Bramstedlund (landul Schleswig-Holstein, la graniţa cu Danemarca), Bad Aibling (în sudul Bavariei, la graniţa cu Austria) sau Daun in der Eifel (landul Rheinland-Pfalz, aproape de graniţa cu Belgia, Luxemburg şi Franţa), toate aceste locaţii fiind însă dotate cu cea mai modernă tehnologie pe care Bundeswehrul o poate pune la dispoziţie la ora actuală.
Subordonaţii lui Kriesel ascultă de câteva săptămâni, cu ajutorul unor antene uriaşe, comunicaţiile radio ale forţelor aeriene ruse, care au executat mai întâi manevre în Caucaz iar apoi, brusc, la începutul lui august au aruncat bombe asupra Georgiei. Pădurea circulară de antene de la Bramstedtlund, în apropiere de Flensburg, amenajată încă din timpul războiului rece sub denumirea de Castanieta, în locaţia pentru transmitere de informaţii cu numele de cod Fernmeldebereich 91 (locaţia de semnalizare 91), are un diametru de circa 400 de metri.
Subordonaţii din acest serviciu spionează telefoanele talibanilor şi ale baronilor drogurilor din Hindukush, precum şi mafia din Kosovo. La Rheinbach (oraş din Renania de Nord Vestfalia) hackeri în uniformă se antrenează pentru a putea paraliza reţelele internet şi website-urile, în timp ce specialiştii din localitatea bavareză Hof, în estul landului, meşteresc la aparaturi şi softuri care pot perturba comunicaţiile radio, aparatele radar, emiţătoarele laser şi rachetele potenţialilor adversari. Oamenii lui Kriesel lucrează în buncăre, pe nave, în avioane de cursă lungă sau blindate de teren. Mai nou ei au posibilitatea de a spiona întreg mapamondul cu ajutorul unor sateliţi proprii, indiferent că este zi sau noapte, în condiţii de ceaţă sau printre nori groşi.

La 22 iulie, ultimul din cei cinci sateliţi radar denumiţi SAR-Lupă (Synthetic Aperture Radar/SAR-Lupe, sistem de sateliţi de recunoaştere germani, primul de acest fel în Germania, dezvoltaţi de compania aeronautică germană OHB-Systems, în colaborare cu una din locaţiile terestre ale Centrului de Informaţii al Armatei/Zentrum fuer Nachrichtenwesen der Bundeswehr/ZNBw, a fost lansat pe orbită tocmai de staţia spaţială rusă Pleseţk, aceştia fiind destinaţi supravegherii fiecărui punct de pe suprafaţa terestră, de la 496 de kilometri altitudine, mai puţin cele două calote polare. Deocamdată aceşti sateliţi sunt într-o perioadă de probă şi se află încă formal sub comanda serviciului condus de Kriesel. Atunci însă când cancelarul german Angela Merkel doreşte să aibă imagini ale tancurilor ruseşti staţionate în Georgia, ea are pe masă de cu seara imaginile radar, împreună cu un raport scris detaliat.
Sistemul de spionaj spaţial al Bundeswehrului îşi datorează existenţa supărării pe care a resimţit-o fostul ministrul al apărării Rudolph Scharping (SPD – social-democraţii germani) în perioada războiului din Balcani, între 1998-1999, cauzată de faptul că aliaţii americani nu au permis Bundeswehrului decât accesul la un număr limitat de informaţii, şi acestea filtrate. Scharping a spus atunci că Germania şi Europa au nevoie de mijloace “independente” de informare din spaţiu, în acest fel luând naştere, în 2002, KSA, după ce un proiect de satelit în colaborare cu Franţa a eşuat din cauza costurilor estimate la cinci miliarde de euro, cele două ţări schimbând însă acum date între ele. De la sateliţii francezi sosesc astfel la Gelsdorf fotografii tradiţionale, realizate pe vreme bună, sateliţii germani de spionaj, creaţi de mica companie OHB Systems din Bremen (oraşul liber hanseatic/Freie Hansestadt Bremen, land-oraş al Germaniei, situat în nord-vestul ţării), la preţul relativ modest de 370 de milioane de euro, fiind însă în stare să vadă şi prin stratul de nori, recunoscând chiar şi vehicule ascunse sub frunzişul pădurilor. Dacă este să comparăm numărul de computere din centrul german de comandă al sateliţilor cu cel din centrele de control ale autorităţii spaţiale europene, acesta pare mai degrabă modest, cu doar opt monitoare aşezate pe mese albe, într-un spaţiu de circa 30 de metri pătraţi. Între două ferestre care dau spre curte atârnă un ecran plat obişnuit, pe care este afişată o hartă a lumii, pe care se poate vedea poziţia actuală a sateliţilor. Aceştia au nevoie de 90 de minute pentru o rotaţie circumterestră completă.

Oficial, sateliţii vor intra în folosinţă abia din toamnă, când va avea loc o vizită amânată a ministrului apărării, Franz Josef Jung (CDU – creştin-democraţi), la Gelsdorf. Jung s-a opus trimiterii de avioane de spionaj ale centrului de comandă pentru informaţii ale armatei către zona Caucazului, de teama ca aparatele bimotoare de tip Breguet Atlantic, pline cu aparatură electronică, să nu fie doborâte de marina rusă deasupra Mării Negre. Dat fiind că aparatele de zbor ar putea fi implicate într-un conflict, conform regulilor pentru participarea soldaţilor germani la misiuni de culegere de informaţii efectuate cu avioane AWACS ale NATO, reguli stabilite de constituţia germană, este nevoie în prealabil de acordul Bundestagului. Pentru aceasta nu există însă vreun mandat, afirma ministrul, după ce a a vizitat marţea trecută cele două avioane de culoare albă-cenuşie aparţinând escadrei de aparate de zbor ale marinei germane de la Nordholz (localitate din nordul landului Saxonia Inferioară/Niedersachsen, lângă portul Cuxhaven de la Marea Nordului). Cele două aparate, vechi de 40 de ani, capabile să rămână în aer 14 ore, îşi fac treaba încă foarte bine. La fel ca pe vremea războiului rece, atunci când sub numele de cod Eastern Express aveau loc cu regularitate zboruri de spionaj de-a lungul coastelor baltice ale RDG, Poloniei şi URSS, acestea zboară acum din nou în direcţia estului, pentru a spiona forţele armate ruseşti. În perioada războiului din Balcani, ele au zburat deasupra Adriaticii şi au ajutat în 2003, în pustia sahariană, la găsirea unor germani răpiţi. Cele două bătrâne aparate Breguet vor mai zbura până în 2010, când vor fi înlocuite de avioane de spionaj fără piloţi denumite Eurohawk (şoimul european), după ce Bundestagul (camera inferioară a parlamentului german) va aproba fondurile necesare.
Deocamdată nici vasele de spionaj ale KSA, aşa-numitele “nave de serviciu ale flotei”, Alster, Oker şi Oste, pline ochi cu tehnică de spionaj, nu au voie să intre în Marea Neagră. Din apele internaţionale ale Mării Negre, acestea ar putea intercepta pe distanţă de câteva sute de kilometri telefoanele autorităţilor civile şi comunicaţiile radio ale trupelor terestre din Georgia şi Rusia. Navele respective plutesc momentan în jurul ancorei în portul Tirpitz din Kiel (capitala landului Schleswig-Holstein, în nordul Germaniei). Acum doi ani ele au atras pentru prima oară atenţia lumii, “Alster” însoţind flotila Unifil, destinată împiedicării contrabandei cu arme pentru Hezbollah în faţa coastelor Libanului. Armata israeliană s-a gândit că nava poate capta toate emiţătoarele şi staţiile radar din interiorul ţării, putând de asemenea intercepta comunicaţiile radio militare. Alster a realizat astfel înregistrări sonore, video şi infraroşii ale unei operaţiuni a avioanelor israeliene de luptă. Potrivit lui Kriesel, problema o reprezintă nu culegerea de informaţii ci evaluarea lor la timp, scopul fiind informarea trupelor din Afganistan în legătură cu un posibil atentat înainte ca acesta să se producă şi nu după. Problema o reprezintă personalul cunoscător al limbii. Dacă în cadrul Bundeswehrului există destui ofiţeri care cunosc limba rusă, cunoscătorii de franceză s-au dovedit rari cu ocazia misiunii din Congo, din 2006. În zona Hindukush, informatorii staţionaţi în tabere ale armatei, în containere, sau în blindate marca Fuchs (vulpe) sau Dingo, dotate cu antene, au nevoie să cunoască pe cât posibil, pentru a putea asculta telefoanele, trei limbi exotice, dat fiind că “rebelii”, aşa cum sunt numiţi mai nou cu un termen generic talibanii, lorzii războiului şi baronii drogurilor, folosesc în convorbirile dintre ei când dari, când pashtu, când farsi.
Înregistrările sonore din Afganistan sunt transmise de aceea la centrul KSA, cu un număr de 800 de subordonaţi. Pentru a accelera evaluarea datelor, experţii în dezvoltări tehnologice de la Hof lucrează la realizarea unui dispozitiv de recunoaştere a limbii, capabil să transforme cuvintele vorbite în texte scrise, cercetările nefiind încă foarte avansate. Ceva mai mult succes au avut experţii în uniformă care se ocupă de realizarea de emiţătoare de distorsiune, capabile să facă inofensive cel puţin temporar dispozitivele explozive detonate prin telefon mobil. Soldaţii staţionaţi în Hindukush au acum la dispoziţie nişte aparate denumite “Jammer” (perturbator de emisie radio), capabile să protejeze atât vehiculele cât şi convoaiele faţă de încărcăturile explozive detonate de la distanţă. Perturbatoarele de emisie nu sunt însă de nici un folos în cazul în care încărcătura este detonată în mod primitiv, cu ajutorul unui fir, aşa cum s-a întâmplat de curând în apropiere de Kunduz, un soldat german pierzându-şi viaţa cu această ocazie, în timp ce alţi trei au fost răniţi.

A apărut în Spania,”Conversaţii cu Picasso” o carte scrisă de un originar din Brașov și care a fost unul din prietenii apropiați ai celebrului Pablo Picasso.
Este vorba de Gyula Halasz cunoscut cu pseudonimul literar Brassai. Despre el se spune că a fost chiar cel mai bun prieten al lui Picasso.

Brassai a ajuns celebru ca fotograf, el realizand poze nu numai cu Picasso, ca cea prezentată mai sus, dar și alți pictori celebri ca Salvador Dali, Henri Matisse sau Alberto Giacometti, dar și scriitori ca Jean Genet și Henri Michaux. A fost un apropiat și al lui Henry Miller, care i-a prefațat un volum. Povestea lui Brassai, fotograful, scriitorul și artistul dar și câteva din fotografiile lui celebre în continuare:

Gyula Halasz s-a născut la 9 septembrie 1899, la Braşov, oraş de la numele căreia îşi va lua mai târziu pseudonimul artistic (‘Brassai’ care înseamnă ‘din Braşov’). La vârsta de 3 ani se mută, împreună cu familia, la Paris, unde tatăl său primeşte un post de profesor de literatură la Sorbona. A studiat pictura şi sculptura la Academia de Arte din Budapesta şi apoi la Berlin, unde începe să colaboreze cu diverse ziare şi publicaţii. În 1925 revine la Paris, unde va rămâne pentru tot restul vieţii. A fost apropiat al unor celebrități ca Henry Miller, Leon-Paul Fargue şi Jacques Prevert. În 1930 adoptă pseudonimul artistic Brassai şi face cunoştinţă cu Picasso.

A încetat din viaţă la 7 iulie 1984 la Beaulieu-sur-Mer, Alpes-Maritimes, şi este înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris. În anul 2000 Centre Georges Pompidou din Paris a organizat o expoziţie cu circa 450 lucrări ale autorului. A făcut și film. În 1956 cu Tant qu’il y aura des bêtes a obținut premiul Festivalului de la Cannes pentru cel mai original film. În 1974 a obținut Legiunea de Onoare, iar în 1978 Marele Premiu Național de fotografie la Paris. În 1948, Brassai a scris Histoire de Marie, care a avut o prefață semnată Henry Miller.